- Home
- Proiecte de cercetare
Proiecte de cercetare
Colaborare Ucraina 2024
Scientific Research Center of Modern Kinesiology
- ANUNŢ DE LANSARE A COMPETIŢIEI PENTRU UN GRANT DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ;
- REZULTAT COMPETIȚIE PROIECT CERCETARE 2022;
Clinica SC Chiajna Medical Center SRL anunță că în urma lansării competiţiei pentru finanţarea unui grant de cercetare ştiinţifică cu relevanță specifică în domeniul Știința sportului și educației fizice și medicinei sportive (finanţat de către compania: Clinica Chiajna Medical Center), au fost evaluate proiectele depuse și a fost declarat câștigător al competiției proiectul cu titlul:
”BENEFICIILE PRODUSULUI SOD NATURAL ÎN NORMALIZAREA CREATINKINAZEI MUSCULARE ȘI A ENZIMELOR HEPATICE LA SPORTIVII DE PERFORMANȚĂ”
înregistrat cu nr. 18/5.05.2022.
Proiectul a fost considerat ADMIS și evaluat cu 69 puncte.
Echipa proiectului:
TIMNEA OLIVIA CARMEN, DIRECTOR
MIHĂILĂ ION, Coordonator partener echipa de cercetare
POTOP VLADIMIR, MEMBRU
FLEANCU JULIEN LEONARD, MEMBRU
MIHĂILESCU LIVIU EMANUEL, MEMBRU
JURAT VALERIU, MEMBRU
MOGA CAROLINA, MEMBRU
OANCEA FLORIN, MEMBRU
JIDOVU ADRIAN, MEMBRU
BARSAN ALEXANDRU, MEMBRU
TIMNEA ANDREEA CONSUELA, MEMBRU
BACIU EMILIA, MEMBRU
BARBU ANCA, MEMBRU
GHEORGHE ALINA, MEMBRU
VLAD MARIUS, MEMBRU
COPACI GABRIEL, MEMBRU
BUNGHENU ALBERTO, MEMBRU
PLATON LUDMILA, MEMBRU
ZAMFIRESCU ANDRA, MEMBRU
MOROIANU MARIA, MEMBRU
BUGETUL PROIECTULUI.
Valoarea totală a proiectului este de 125.000 lei.
- GRANT DE CERCETARE Tema: “Reglarea parametrilor efortului fizic la fotbaliștii de 8-10 ani pe baza modificărilor indicilor cardiovasculari”
https://www.dentirad.ro/anunt-de-lansare-a-competitiei-pentru-un-grant-de-cercetare-stiintifica/
REZULTAT COMPETIȚIE PROIECT CERCETARE 2018
Clinica SC Chiajna Medical Center SRL anunță că în urma lansării competiţiei pentru finanţarea unui grant de cercetare ştiinţifică cu relevanță specifică în domeniul științei antrenamentului fizic și medicinei sportive (finanţat de către compania: Clinica Chiajna Medical Center), au fost evaluate proiectele depuse și a fost declarat câștigător al competiției proiectul cu titlul:
„CERCETĂRI PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMANȚELOR SPORTIVILOR (HOCHEI PE IARBĂ, FOTBAL) PRIN OPTIMIZAREA PARAMETRILOR CARDIOVASCULARI ȘI NEUROMUSCULARI”
înregistrat cu nr. 67/15.01.2018.
Proiectul a fost considerat ADMIS și evaluat cu 210 puncte.
Echipa proiectului:
URICHIANU-TOMA SANDA, Director de proiect
DIMA MARIUS DUMITRU, Director adjunct
POTOP VLADIMIR, Coordonator partener
URICHIANU ADRIAN ION, Coordonator partener
URICHIANU BOGDAN ANDREI, Coordonator partener
NICA ADRIAN, Membru echipa
UNGUREANU NICOLAE, Membru echipa
STAN AMELIA, Membru echipa
DOMINTEANU TEODORA, Membru echipa
TONIȚA FLORENTINA, Membru echipa
ȘTEFAN DACIANA COSTINA ANDRADA, Membru echipa
CODREANU DAN, Membru echipa
BUGETUL PROIECTULUI.
Valoarea totală a proiectului este de 125.000 lei.
ANUNŢ DE LANSARE A COMPETIŢIEI PENTRU UN GRANT DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
Clinica SC Chiajna Medical Center SRL, cu sediul social în Ilfov, loc. Chiajna, str. Răsăritului, nr 7, cod unic de înregistrare 25189968, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J23/466/2009, reprezentată prin Dr. Baican Mihai, în calitate de Director General, anunţă lansarea competiţiei pentru finanţarea unui grant de cercetare ştiinţifică cu relevanță specifică în domeniul științei antrenamentului fizic și medicinei sportive, la nivelul sportului de performanță.
Prezentare generală
Metodica sportului de performanță contemporan a evoluat impresionant în ultimele două decenii, ajungându-se azi la formula de a te antrena cât mai mult, eficient și cât mai intensiv posibil. Intensele probleme de sănătate ale sportivilor de performanță solicită necesitatea abordării științifice a metodicii de antrenament sportiv, ca zonă de manifestare a excelenței umane.
Tema de cercetare propusă vizează promovarea şi susţinerea cercetării ştiinţifice în domeniul sportului de performanță pe baza cuantificării indicilor fiziologici ai sistemelor cardiovascular și neuromuscular în vederea creării şi dezvoltării cadrului adecvat pentru îmbunătățirea performanțelor sportivilor.
Adaptarea principiilor de antrenament pe baza unor indicatori medicali specifici vor contribui la crearea de noi cunoştinte şi teorii pentru optimizarea performanțelor, creșterea eficientizării în competiții și recuperarea sportivilor. Se vor combina interdisciplinaritatea prin studierea diferitelor metode ştiinţifice, iar abordarea transdisciplinară aduce în interiorul activităţii de cercetare participanţi din mediul academic, medical si sportiv.
REGULAMENT COMPETIȚIE-GRANT CERCETARE ÎN DOMENIUL MEDICINEI SPORTIVE
Scop
Clinica SC Chiajna Medical Center SRL, prin acest tip de proiecte urmăreşte susţinerea şi stimularea activităţii de cercetare ştiinţifică multi/inter/transdisciplinară, în vederea obţinerii de rezultate originale, competitive pe plan naţional şi internaţional, în domeniul performanței, pe baza îmbunătățirii capacității funcționale a organismului sportivilor.
Obiective
Promovarea cercetării medicale sportive în vederea obţinerii de rezultate practice, prin adaptarea principiilor de antrenament general și specific pe baza cuantificării rezultatelor obținute din corelarea parametrilor medicali de efort în sportul de performanță.
Deosebit de utilă pentru aprecierea stadiului de pregătire sportivă, cercetarea urmărește și sesizarea depășirii limitelor de funcționalitate fiziologică a corpului.
Studiu privind noi posibilitati de îmbunătățire a performanțelor sportivilor (hochei pe iarbă, fotbal) prin optimizarea parametrilor cardiovasculari și neuromusculari
Competiţia va fi lansată pe site-ul clinicii.
Calendarul competiţiei
Lansarea competiției 15.01 2018
Perioada competiţiei 15. 01. 2018-20.01. 2018
Ultima zi pentru depunerea aplicaţiilor: 20.01.2018, ora 19
Verificarea eligibilităţii şi evaluarea aplicaţiilor: 21.01.2018-25.01. 2018
Afişarea rezultatelor evaluării aplicaţiilor: 26. 01.2018
Depunerea de contestaţii: 28. 01. 2018 până la ora 12
Validarea rezultatelor competiţiei şi comunicarea rezultatelor 29.01. 2018, după ora 12
Semnarea contractului: 30.01.2018-31.01.2018
Desfăşurarea grantului -durata grantului este de 24-36 luni, cu posibilitatea de prelungire în cazuri excepţionale, până la maximum 12 luni, pentru îndeplinirea criteriului minim de performanţă, fără finanţare suplimentară.
Tema cercetării
CERCETĂRI PRIVIND OPTIMIZAREA PARAMETRILOR CARDIOVASCULARI ȘI NEUROMUSCULARI ÎN VEDEREA ÎMBUNĂTĂȚIRII PERFORMANȚELOR SPORTIVILOR (HOCHEI PE IARBĂ, FOTBAL).
Condiţii de eligibilitate
1. Condiţii de eligibilitate a proiectului
-obiectivele proiectului trebuie să respecte tema generală de cercetare menţionată în regulament
-să fie bazat pe investigaţiile fiziologice ale sportivilor, ca o completare a metodologiei de antrenament sportiv.
2. Condiţii de eligibilitate a directorului de proiect
-să aibă grad didactic (profesor/conferetiar) în domeniul Știința sportului și Educației fizice, cu experiență în sportul de mare performanță
-sa aibă experiență de manager (funcție de conducere) cel puțin 3 ani
-să aibă competenţă profesională dovedită prin deţinerea titlului de doctor în educație fizică și sport de peste 10 ani
-să aibă minim 5 articole de specialitate în conferințe recunoscute ISI, Thomson
-să aibă publicate cel puţin 10 articole de cercetare ştiinţifica în domeniu
-să facă parte din conducerea unei federații sportive (jocuri sportive)
Echipa de cercetare multidisciplinară trebuie să fie constituită din:
-director adjunct, să aibă titlu științific de doctor în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice, să aibă specializarea jocuri sportive și experiență în domeniu de peste 3 ani, cel putin 3 publicații știintifice în domeniu;
-coordonator partener, să aibă studii superioare în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice, să aibă cel puţin 2 publicaţii științifice, în domeniu;
-membrii echipei-maxim 7: cel puţin unul să fie medic cu specializarea medicină sportivă, un membru chimist sau biochimist, un profesor antrenor cu specializarea jocuri sportive, un psiholog cu experiență în sportul de performanță.
Membrii echipei de proiect trebuie să aibă experienţă în cercetare, de cel puţin 2 ani în domeniu, dovedită prin CV/ lista de publicații.
Dosarul de propunere a proiectului trebuie să includă dovezile pentru existenţa:
-apariţiei lucrărilor cu tematica în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice, în reviste ISI/Thomson (conform cerintei)
-resursei umane calificate pentru a derula activitate de cercetare în tema proiectului
– experienței de manager (funcție de conducere)
– functiei de conducere a unei federații sportive
Cheltuielile suportate de Clinica SC Chiajna Medical Center SRL
-cheltuieli de logistică-consumabile de laborator, echipamente mici, cheltuieli materiale şi taxe pentru publicarea articolelor pe tema proiectului.
Modalitatea de depunere a proiectului şi de evaluare
Documentele trebuie depuse atât în format scris (pe suport de hârtie) cât şi pe suport electronic. Directorul de proiect este responsabil de concordanţa între cele două formate ale documentelor (hartie şi electronic). Dosarul cu toate documentele proiectului, având paginile numerotate şi însoţite de un Opis, se va depune la registratura Clinicii SC Chiajna Medical Center SRL, Ilfov, loc. Chiajna, str. 1 Decembrie 1918, nr.211, până la data de 20.01.2018, ora 19.
Dosarele depuse pentru competiţie vor fi deschise în data de 21.01.2018 şi vor fi evaluate pentru:
1. verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate şi a conformităţii dosarului aplicaţiei cu cerinţele scrise în regulament
2. dosarele eligibile vor fi evaluate din punct de vedere al conţinutului ştiinţific, al impactului în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice, al medicinei sportive şi al calităţii şi competenţei resurselor umane. De asemenea, trebuie urmărită respectarea deontologiei cercetării ştiinţifice şi a drepturilor de proprietate intelectuală. Punctajul minim pe care aplicaţia de proiect trebuie să o obţină trebuie să fie de 40 puncte. Aplicaţia care obţine punctajul maxim va fi declarată câștigătoare .
Verificarea conformităţii şi evaluarea fiecărui dosar se va efectua de către o Comisie de trei cadre didactice universitare, cu experienţă în activitatea de cercetare. La verificare, se va respecta confidenţialitatea şi imparţialitatea. Punctajul este calculat prin media aritmetică a celor trei punctaje individuale. Dacă la evaluarea individuală vor fi diferenţe de notare mai mari de 10 puncte, aplicaţia va fi reevaluată individual de toţi membrii comisiei, pentru reducerea decalajului de punctaj.
Documentele aplicaţiei pentru grantul de cercetare trebuie să cuprindă:
1. Cererea de finanţare, conform anexei 1
2. Declaraţia de eligibilitate a directorului de proiect, conform anexei 2
3. Declaraţia de conflict de interese, conform anexei 3
4. Lista echipei proiectului precum şi dovezile competenţelor responsabililor şi membrilor echipei de proiect, conform anexei 4
5. CV directorului de proiect în format Europass, la care se adaugă o lista de lucrări ştiinţifice, precum şi copia lucrărilor care au legătură cu domeniul studiat.
ANUNŢ DE LANSARE A COMPETIŢIEI PENTRU UN GRANT DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
Descarcă fișierul
Clinica SC Chiajna Medical Center SRL , cu sediul social în Ilfov, loc. Chiajna, str. Răsăritului, nr 7, cod unic de înregistrare 25189968, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J23/466/2009, reprezentată prin Dr. Timnea Olivia, în calitate de Director General, anunţă lansarea competiţiei pentru finanţarea unui grant de cercetare ştiinţifică în domeniul implicaţiilor grăsimii ectopice în disfuncţia pancreatică, la copiii obezi.
Prezentare generală
Stilul de viaţă nesănătos, constand în obiceiuri alimentare hipercalorice şi sedentarism contribuie la creşterea incidenţei obezităţii, la copii. Pancreasul gras non-alcoolic (NAFPD) este asociat obezităţii şi are trei forme: steatoza, steatopancreatita şi cancerul de pancreas. Se ştie că, pancreasul este un organ dual, atat cu funcţie endocrină, cat şi cu funcţie exocrină. De asemenea, în ultimii ani, patologia s-a schimbat în contextul societăţii moderne, iar la copiii obezi au fost descrise boli precum diabetul zaharat tip II şi pancreatite acute şi/sau cronice. De aceea, se impune selectarea unor markeri biologici, care să competeze datele imagistice, cu scopul de a preveni dezvoltarea disfuncţiilor pancreasului.
REGULAMENT COMPETITIE-GRANT CERCETARE IN DOMENIUL MEDICINEI
Scop
Clinica SC Chiajna Medical Center SRL, prin acest tip de proiecte urmăreşte susţinerea şi stimularea activităţii de cercetare ştiinţifică multidisciplinară, în vederea obţinerii de rezultate originale, competitive pe plan naţional şi internaţional, în domeniul medicinei, în special al medicinei preventive.
Obiective
Promovarea cercetării medicale în vederea obţinerii de rezultate practice, aplicabile la nivelul medicinii de familie, în vederea scăderii morbidităţii asociate obezităţii, la copiii obezi. Implementarea unor programe pentru îmbunătăţirea actului medical preventiv a medicului de familie.
Studiul severităţii pancreasului gras non-alcoolic (NAFPD-non alcoholic fatty pancreas disease), asociat obezităţii, la copii.
Competiţia va fi lansată pe site-ul clinicii.
Calendarul competiţiei
Lansarea competitiei 03.07.2017
Perioada competiţiei 03.07. 2017-13.07. 2017
Ultima zi pentru depunerea aplicaţiilor 13.07. 2017, ora 19
Verificarea eligibilităţii şi evaluarea aplicaţiilor 13.07. 2017-19.07.2017
Afişarea rezultatelor evaluării aplicaţiilor 19.07.2017
Depunerea de contestaţii 20.07. 2017 pana la ora 19
Validarea rezultatelor competiţiei şi comunicarea rezultatelor 21.07. 2017
Semnarea contractului 24.07.2017-25.07.2017
Desfăşurarea grantului -durata grantului este de 9 luni, cu posibilitatea de prelungire în cazuri excepţionale, pana la maximum 12 luni, pentru îndeplinirea criteriului minim de performanţă, fără finanţare suplimentară.
Tema cercetării
Propunerea unor modalităţi de estimare a severităţii NAFPD, pe baza unor markeri biologici, la copii obezi.
Condiţii de eligibilitate
- Condiţii de eligibilitate a proiectului
-obiectivele proiectului trebuie să respecte tema generală de cercetare menţionată în regulament
– să fie bazat pe markeri biologici uzuali, ca o completare a datelor imagistice
- Condiţii de eligibilitate a directorului de proiect
-să fie medic specialist, preferabil medicină generală (de familie)
-să aibă competenţă profesională dovedită prin deţinerea titlului de doctor în medicină de peste 10 ani
-să aibă publicate minim 10 articole de specialitate în reviste recunoscute ISI, Thomson
-să aibă publicate cel puţin 3 articole ştiinţifice în domeniul actualului grant propus
-să fi participat la cel puţin un contract de cercetare în domeniul temei actualului grant
Echipa de cercetare multidisciplinară trebuie să fie constituită din:
-responsabilul de partener, care trebuie să fie din domeniul clinic, să fie cu specialitatea în pediatrie, să aibă titlul de doctor în medicină şi cel puţin 2 publicaţii în reviste ISI- Thomson, pe domeniul obezităţii la copii
-membrii echipei-maxim trei, cel puţin unul să fie chimist sau biochimist, cu experienţă pe analize de laborator, altul să fie medic pediatru cu competenţă în ecografie abdominală şi al treilea, dar nu obligatoriu, să fie informatician sau matematician cu experienţă în statistica medicală
Membrii echipei de proiect trebuie să aibă experienţă de cel puţin 2 ani în domeniu, dovedită prin CV.
Dosarul de propunere a proiectului trebuie să includă dovezile pentru existenţa:
-apariţiei lucrărilor cu tematica în domeniul medicinei, în reviste ISI/Thomson
-resursei umane calificate pentru a derula activitate de cercetare în tema proiectului
Cheltuielile suportate de Clinica SC Chiajna Medical Center SRL
-cheltuieli de logistică-consumabile de laborator, echipamente mici, cheltuieli materiale şi taxe pentru publicarea articolelor pe tema proiectului
Modalitatea de depunere a proiectului şi de evaluare
- Documentele trebuie depuse atat în format scris (pe suport de hartie) cat şi pe suport electronic. Directorul de proiect este responsabil de concordanţa între cele două formate ale documentelor (hartie şi electronic). Dosarul cu toate documentele proiectului, avand paginile numerotate şi însoţite de un Opis, se va depune la registratura Clinicii SC Chiajna Medical Center SRL, Ilfov, loc. Chiajna, str. 1 Decembrie 1918, nr.211, pană la data de 13.07.2017, ora 19
Dosarele depuse pentru competiţie vor fi deschise în data de 14.07.2017 şi vor fi evaluate pentru:
- verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate şi a conformităţii dosarului aplicaţiei cu cerinţele scrise în regulament
- dosarele eligibile vor fi evaluate din punct de vedere al conţinutului ştiinţific, al impactului în practica medicului de familie şi al calităţii şi competenţei resurselor umane. De asemenea, trebuie urmărită respectarea deontologiei cercetării ştiinţifice şi a drepturilor de proprietate intelectuală. Punctajul minim pe care aplicaţia de proiect trebuie să o obţină trebuie să fie de 40 puncte. Aplicaţia care obţine punctajul maxim va fi declarată castigatoare.
Verificarea conformităţii şi evaluarea fiecărui dosar se va efectua de către o Comisie de trei cadre didactice universitare, cu experienţă în activitatea de cercetare clinică. La verificare, se va respecta confidenţialitatea şi imparţialitatea. Punctajul este calculat prin media aritmetică a celor trei punctaje individuale. Dacă la evaluarea individuală vor fi diferenţe de notare mai mari de 10 puncte, aplicaţia va fi reevaluată individual de toţi membrii comisiei, pentru reducerea decalajului de punctaj.
Documentele aplicaţiei pentru grantul de cercetare trebuie să cuprindă:
- Cererea de finanţare, conform anexei 1
- Declaraţia de eligibilitate a directorului de proiect, conform anexei 2
- Declaraţia de conflict de interese, conform anexei 3
- Lista echipei proiectului precum şi dovezile competenţelor responsabililor şi membrilor echipei de proiect, conform anexei 4
- CV directorului de proiect în format Europass, la care se adaugă o lista de lucrări ştiinţifice, precum şi copia lucrărilor care au legătură cu actualul grant